Și Dorin Chirtoacă are DIPLOMĂ FALSĂ. Probe VIDEO

andrei_donica_noi

La ora 13:30 începe conferința de presă susținută de candidatul Blocului Electoral „Lista Poporului” la funcția de consilier în CMC, Andrei Donică, cu tema „Și Dorin Chirtoacă are diplomă falsă. Probe video”.

UPDATE: 14:35 Candidatul Blocului Electoral „Lista Poporului” la funcția de consilier în CMC, Andrei Donică susține că diploma de masterat în administrația publică a lui Dorin Chirtoacă a fost falsificată, sub acoperirea rectorului de atunci al Academiei de Administrare Publică de pe lângă Președintele RM, Vasile Marina.

„Această diplomă este falsificată 100%. Persoana care a acoperit acest lucru este rectorul, domnul Marina. Chirtoacă, în 3 ani, nu a fost nici la o lecție la această academie, si nici la un examen. La ultimul examen, la susținerea tezei de master, s-a prezentat. A susținut teza, fiind introdus ilegal în lista persoanelor care trebuie admise la examen”, a spus Donică.

Donică a mai adăugat că dispune de probe video, în care actualul ministru de interne, fostul rector al Academiei menționate, Oleg Balan confirmă faptul că primarul Dorin Chirtoacă a chiulit de la lecții și de la examene.

„Este confirmarea domnului Balan, numit după rectorul Marina, acum subaltern de partid al domnului Chirtoacă. Domnul Balan a confirmat că cetățeanul Dorin Chirtoacă nu a fost nici la o lecție. Rog ca domnul Balan să se autosesiseze în baza mărturiilor proprii, iar Procuratura Generală să intenteze dosar penal”, a adăugat candidatul Blocului Electoral „Lista Poporului”.

Imagine: noi.md

You may also like

Comments are closed.

By