Premierul grec a declarat că ar putea demisiona, dacă grecii votează pentru reformele cerute de creditorii externi

a

Premierul Greciei Alexis Tsipras a declarat, într-o intervenție televizată, că ar putea demisiona dacă duminică, la referendum, grecii votează pentru aplicarea reformelor cerute de creditorii externi: Uniunea Europeană, FMI și Banca Mondială.

Tsipras a precizat însă că vrea să continue negocierile cu Uniunea Europeană pentru a asigura că Grecia rămâne în zona euro.

Ministrul grec al Finanţelor, Ianis Varoufakis, a confirmat marţi că Grecia nu va plăti în următoarele ore tranşa de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional, astfel că va intra oficial în incapacitate de plăţi, notează mediafax.ro.

Afirmaţia a fost făcută în contextul speculaţiilor, conform cărora premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras ar încerca să ajungă la un acord de ultim moment cu Grupul Bruxelles – Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, se încheie marţi, aceeaşi zi în care statul elen trebuie să facă plata către FMI.

Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Dacă Grecia nu va achita rata către FMI până marţi la ora 24:00, economia elenă va intra oficial în incapacitate de plăţi, prima etapă înainte de faliment.

You may also like

Comments are closed.

By