PERNA, care ţine în viaţă economia Moldovei, RĂMÂNE FĂRĂ AER

a

Moldovenii care muncesc în străinătate au trimis acasă 436,81 mil. USD în cinci luni ale anului 2015, cu o treime mai puţin faţă de perioada similară a anului precedent.

În luna mai, remiterile de bani ale moldovenilor s-au micșorat cu 33%, până la 99 mil USD. Datele Băncii Naţionale a Moldovei relevă că ponderea rublei ruseşti în totalul transferurilor a fost de 23,8%. Cele mai multe transferuri au fost făcute în euro şi dolari, a căror pondere a fost de 42,2% şi respectiv 27%.

O cădere abruptă a remiterilor de bani ale moldovenilor care muncesc în străinătate s-a înregistrat în luna aprilie, când transferurile în favoare persoanelor fizice s-au redus cu 36,2%, până la 95,6 mil. USD.

Reducerea remitenţelor de bani ale moldovenilor care muncesc în străinătate se datorează în mare parte crizei din Rusia, unde se află cei mai mulţi concetățeni de-ai noștri.

În primul trimestru ale acestui an, transferurile de bani în favoarea persoanelor fizice au scăzut cu 24% în raport cu perioada respectivă a anului precedent.

Economiştii susţin că circa 25 la sută din consumul populaţiei este finanţat din transferurile de bani ale moldovenilor care muncesc în străinătate. Remiterile sunt în mai mică măsură pentru echilibrarea balanţei de plăţi şi în mai mare măsură pentru ajutarea consumului. Mare parte din aceste remiteri sunt cheltuite de familiile care primesc bani din străinătate. Este practic un ajutor de subzistenţă, în multe cazuri.

Banii trimişi acasă de moldoveni din străinătate pot influenţa şi cursul de schimb, pe fondul reducerii acestor remiteri în condiţiile în care BNM este nevoită să intervină cu vânzări de valută pentru acoperirea cererii.

În străinătate, potrivit statisticilor oficiale muncesc circa 750 mii de moldoveni, dintre care peste jumătate de milion sunt în Rusia.

You may also like

Comments are closed.

By