Lui Drăguţanu i s-au întors în freză cele mai mari bănci. A instituit supraveghere specială la Victoriabank, Agroindbank şi Moldindconbank

bnm

Trei cele mai mari bănci, Victoriabank, Agroindbank şi Moldindconbank ar putea fi ţinta unui atac raider şi apoi devalizate cum s-a întâmplat cu Banca de Economii.

Banca Naţională a Moldovei a instituit ieri seara supraveghere specială la trei cele mai mari instituţii financiare din Republica Moldova. Este vorba de Victoriabank, Agroindbank şi Moldindconbank.

Serviciul de presă al băncii centrale argumentează supravegherea specială la cele trei bănci drept un beneficiu pentru clienţii şi acţionarii băncilor. „Este vorba de obţinerea unui volum mai mare de informaţii de la instituţiile financiare”, a comentat Rodica Teleucă.

Legea instituţiilor financiare spune că supravegherea specială se instituie pentru urmărirea modului în care consiliul, organul executiv şi administratorii băncii acţionează pentru stabilirea şi aplicarea măsurilor necesare de remediere a încălcărilor şi deficienţelor sau, după caz, a recomandărilor formulate de comisie, sau a măsurilor dispuse de Banca Naţională potrivit prezentei legi.

În lege se mai spune că membrii comisiei de supraveghere specială au acces la toate informaţiile, documentele şi registrele băncii, fiind obligaţi să păstreze secretul profesional privind operaţiunile acesteia. Comisia de supraveghere specială nu se substituie administratorilor băncii în ceea ce priveşte administrarea curentă a activităţii şi competenţa de a angaja banca.

Comisia de supraveghere specială prezintă Băncii Naţionale rapoarte periodice şi recomandări referitoare la situaţia băncii. Recomandările trebuie să întrunească următoarele criterii: a) să conţină propuneri privind modul cel mai rapid şi economicos de remediere a încălcărilor şi deficienţelor, b) să prevadă minimizarea riscului pentru deponenţi şi alţi creditori ai băncii, precum şi pentru stabilitatea financiară.

Supravegherea specială este instituită pe o perioadă de trei luni.

Experţii economici sunt de părere că Agroindbank, Victoriabank şi Moldindconbank ar fi ţinta unui atac raider coordonat cu Banca Naţională a Moldovei şi că ar putea fi furate de bani.

Agroindbank, Moldindconbank şi Victoriabank deţin 65% din totalul pieţei bancare din Republica Moldova. Primele două ar fi controlate de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, care până în noiembrie anul trecut deținea şi un pachet de 38,2% la Victoriabank, pe care l-a vândut, la începutul acestui an, unei companii de off-shore Insidown LTD, iar potrivit actelor oficiale beneficiar final este stomatologul german Peter Paul Fischer din Germania. Economiştii susţin însă că de fapt beneficiar final este un influent politician şi om de afaceri din Republica Moldova, care anterior a controlat Victoriabank.

You may also like

Comments are closed.

By