Leul slab a umflat economia Moldovei. BEM, Banca Socială şi Unibank, „BOMBA CU CEAS” care ameninţă Republica Moldova

a

Se observă o disonanță fără precedent dintre percepția populației și datele statistice privind evoluția economiei moldovenești. Datele statistice arată o creştere economică de 4,8% în primul trimestru al anului 2015. În același timp, conform Barometrului Opiniei Publice, prezentat în aprilie 2015, ponderea respondenților care consideră situația economică mult mai bună sau puțin mai bună comparativ cu cea de acum un an este de doar 7,9%, contată Expert Grup în publicaţia Realitatea Economică.

Economiştii explică creşterea economică surprinzătoare prin deprecierea monedei naționale, care, deși a cauzat nemulțumiri în societate, a „umflat” valoarea în lei a remiterilor și a exporturilor. Deși în primul trimestru exporturile totale de bunuri exprimate în USD au scăzut cu 14,7%, exprimate în lei și ajustate la inflație acestea au crescut cu 3%; deși remiterile au scăzut cu 33%, veniturile populației din transferurile din afara țării exprimate în lei și ajustate la inflație au crescut cu 16%. În plus, deprecierea a cauzat scumpirea importurilor și a atenuat pierderile exportatorilor, încurajând consumatorii să procure produse de origine autohtonă. Per ansamblu, putem constata că regimul flotant al cursului de schimb a servit drept un mecanism eficient în ajustarea economiei naționale la șocurile interne și externe.

„Creșterea economică urmează să încetinească vizibil, economia fiind anticipată să stagneze până la finele anului curent. Economia și întreaga societate moldovenească încă nu a resimțit pe deplin repercusiunile devalizărilor de la BEM, BS și UB, a restricționării politicii monetare și a suspendării majorității suportului financiar și tehnic din partea partenerilor de dezvoltare. Anume acești factori urmează să pună presiuni esențiale asupra economiei în viitorul apropiat, prin intermediul riscurilor pentru stabilitatea monedei naționale, a finanțelor publice și a riscurilor inflaționiste și de sărăcie”, se arată în publicaţia Expert Grup.

Pentru ieşirea din impas experţii economici recomandă consolidarea elitelor politice și a societății civile pentru elaborarea de urgență a unui plan anticriză.

You may also like

Comments are closed.

By