Două dintr-o LOVITURĂ: Deputaţii pot deţine şi funcţia de membru al Guvernului demisionar

a

Miniștrii care au deținut cumulativ după alegerile din 30 noiembrie și funcția de deputat, până la învestirea noului Guvern, nu au încălcat legislația, potrivit hotărârii Curţii Constituționale.  

„Până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru încetarea situației de incompatibilitate, deputatul va opta între mandatul de deputat şi funcţia care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcţii. În cazul prezentării cererii de demisie din funcția de deputat de către deputatul aflat în situația de incompatibilitate, mandatul de deputat încetează în momentul depunerii cererii”, se spune în hotărârea Curţii.

Organul constituţional spune că dacă starea de incompatibilitate continuă să existe la expirarea termenului prevăzut de lege, deputatul este considerat demisionat de drept din funcţia de deputat. Mandatul de deputat încetează de drept la data expirării termenului legal stabilit în vederea înlăturării situației de incompatibilitate.

În același timp, în hotărârea Curţii se mai spune că situațiile de incompatibilitate pentru persoanele alese în funcția de deputat în Parlament apar după caz: pentru persoanele nou-alese – din momentul validării mandatului de deputat de către Curtea Constituțională; pentru deputații aflați în exercițiul funcției – din momentul intrării în altă funcție retribuită.

You may also like

Comments are closed.

By