Deși compania aeriană Carpat Air este în epicentrul numeroaselor scandaluri internaționale, aceasta activează nestingherit în Republica Moldova. Mai mult ca atît, a fost promotoare a unor scandaluri de amploare și la noi. Autoritățile fie că nu vor să vadă problemele cu care se confruntă și pe care le provoacă aceasta, fie că închid ochii ca la comandă.
O scurtă incursiune prin presa din România, acolo unde activitatea companiei Carpat Air a fost sistată, după ce aceasta a intrat în insolvență, demonstrează clar că agentul economic în cauză, condus de moldoveanul cu dublă cetățenie Nicolai Petrov, este periculos atât pentru economia țărilor în care activează, cât și pentru siguranța călătorilor.
Titlurile din presa română sunt mai mult decât grăitoare:
Razboi pe fata intre Aeroportul Timisoara si Carpatair
Zboruri extreme cu Carpatair: incidente ţinute la secret
Scandal intre companiile aeriene: Carpatair a cerut insolventa Blue Air!
Materiale publicate despre Carpat Air sunt mult mai multe și toate denotă același lucru: Compania condusă de Petrov provoacă mereu scandaluri acolo unde activează, iar finalitatea acestor scandaluri este, de obicei , una tristă – pierderi de milioane de euro.
În Republica Moldova, unde Carpat Air este prezentă prin Moldavian Airlines și MGH, la fel se încearcă destabilizarea situației de pe piața zborurilor. Numai scandalul cu rutele spre Turcia a generat pentru industria transporturilor aeriene a Republicii Moldova pierderi enorme de peste 20 de milioane de lei.
Întrebarea care apare este ce caută pe Aeroportul (concesionat) Internațional Chișinău companiile-fiice ale Carpat Air – Moldavian Airlines și MGH (companie de handling) și de ce este menajată de autorități? Ce se dorește prin protejarea acestei companii? Asistăm la o nouă schemă interesantă, în urma căreia vom mai căuta ceva, pe lângă miliardul dispărut?
Moldova24
Comments are closed.