ZIUA ADEVĂRULUI! BNM, CNA, Guvernul, Parlamentul au ştiut de furtul miliardului din bănci, dar s-au făcut că plouă

a

E banal, dar important de menționat un lucru: Raportul Kroll nu e document de investigație, ci de sinteză, explică directorul executiv al Expert Grup.

El spune că raportul este o sinteză a informației obținute de la autoritățile de resort. Deci, BNM, CNA, Guvernul, Parlamentul etc. știau de toate iregularitățile și chiar ilegalitățile comise. Întrebarea retorică care apare în acest context: de ce instituțiile au fost atât de pasive la: prevenirea acestor tranzacții care au dus la decapitalizarea celor 3 bănci;  la penalizarea făptașilor.

În concluzie Lupuşor susţine că responsabile de neregulile din sistemul bancar se face instituțiile publice fragile și, probabil, influențabile de anumite cercuri de interese obscure. Suntem cu toții prada legii de fier a oligarhiei (en: Iron Law of Oligarcy).

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu a publicat aseară raportul companiei Kroll, care a investigat furtul a 1 miliard dolari SUA de la Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială.

Din raport reiese că omul de afaceri Ilan Shor ar sta în spatele unor acțiuni „clare, prin care se urmărea preluarea controlului” asupra a trei bănci: „Banca de Economii”, „Unibank” și „Banca Socială”. „Deocamdată nu este clar dacă el (Ilan Shor) a acționat singur sau împreună cu alte părți interesate”, se arată în raportul „Kroll”. „În urma unor tranzacții „foarte complexe” între cele trei bănci, cu implicarea unor firme afiliate „grupului Shor”, a mai multor companii off-shore, înregistrate în Marea Britanie și Hong Kong, doar în perioada 24-26 noiembrie 2014, Banca Socială a transferat către 5 companii necunoscute din Moldova 13,5 miliarde de lei moldovenești”, se spune în raportul Kroll.

You may also like

Comments are closed.

By