Serialul continuă! De la CNA la Procuratură. Ambasadorii l-au întrebat pe Gurin dacă ştie cine a furat Banca de Economii

a

Procurorul General, Corneliu Gurin, a avut o întrevedere de lucru şi informare cu reprezentanții mai multor misiuni diplomatice acreditate în Republica Moldova, printre care Delegația Uniunii Europene, Oficiul Consiliului Europei, Ambasadele Germaniei, României, Suediei și SUA.

În cadrul ședinței, Procurorul General a informat partenerii externi despre anumite aspecte vizînd investigația extinsă în cazul fraudelor din sectorul financiar-bancar, care constituie o prioritate pentru activitatea Procuraturii la această etapă. Procurorul General a informat despre strategia de acțiune pe etapele următoare, care presupune acțiuni complexe și de amploare, care vizează mai multe persoane de înalt rang, cu influență administrativă, politică sau economică.

În scopul sporirii eficienței investigațiilor și asigurării recuperării prejudiciilor aduse intereselor publice și private, Procurorul General a solicitat examinarea posibilității susținerii activităților desfășurate de autoritățile judiciare, prin angajarea unor experți externi, cu experiență în domeniul legislației financiar-bancare, investigațiilor financiare și de recuperare a bunurilor.

Reprezentanții misiunilor diplomatice au agreat propunerile respective, arătându-și disponibilitatea de a le examina și susține, în măsura posibilităților  corespunzătoare.

Acum trei zile, aceiaşi ambasadori au mers în vizită la CNA unde s-au întâlnit cu şeful instituţiei, Viorel Chetraru. Oficialii UE s-au arătat interesaţi de evoluţiile pe marginea cazurilor investigate de CNA, exprimându-şi speranţa că acestea vor fi cercetate într-o manieră obiectivă şi profesionistă. Ambasadorii şi-au arătat disponibilitatea de a oferi asistenţă consultativă şi sprijin în unele investigaţii ale CNA, menţionând că monitorizează îndeaproape activitatea Centrului anticorupţie şi sunt în aşteptarea unor soluţii pe marginea mai multor cazuri de interes public.

You may also like

Comments are closed.

By