O rusoaică cercetată penal: A încercat să ducă de nas polițiștii de frontieră

O cetățeană a Federației Ruse a încercat să treacă frontiera moldo-română folosindu-se de viză Schengen falsificată. Aceasta a fost oprită la ieșirea din țară.

În timpul controlului actelor de călătorie, inspectorilor de frontieră le-au apărut suspiciuni asupra pașaportului prezentat de către cetățeanca Rusiei, în vârstă de 28 de ani. În documentul de călătorie era aplicată viza de tip multiplă ce nu avea toate elementele de siguranţă, fapt pentru care polițiștii de frontieră au supus-o unei verificări suplimentare, cu aparătura din dotare. Ca rezultat, s-a stabilit că viza, eliberată în Moscova de către Ambasada Franței, era fasificată. Falsul consta în aplicarea datelor din viza obținută anterior de titulară.

În cazul dat a fost pornit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uz de acte false, persoana a fost transmisă Biroului Migrație și Azil al MAI, iar cercetările sunt continuate de ofițerii de urmărire penală ai Poliției de Frontieră.

You may also like

Comments are closed.

By