Maia Sandu, ORIPILATĂ de condamnarea lui Negruţă într-o ţară în care cei mai mari hoţi stau la libertate. Exemplu de POLIŢIE POLITICĂ

a

Maia Sandu, Ministra Învăţământului s-a arătat oripilată de condamnarea fostului ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţa.

„Am fost oripilată să aflu că o persoană integră a fost condamnată într-o ţară în care nici cei mai mari hoţi nu sunt condamnaţi. Pentru mine este un exemplu clar de poliţie politică. În acelaşi timp, este un mesaj, iarăşi foarte clar din partea celor care controlează organele de drept, adresat puţinilor oameni integri care se aventurează în funcţii publice de responsabilitate, că locul lor nu este aici”, a declarat Maia Sandu într-un interviu pentru anticorupţie.md.

Ea susţine că este clar că Negruţa deranjează şi mesajul este că asemenea oameni nu trebuie admişi în sistem. Toţi cei care au fost implicaţi în instrumentarea şi examinarea acestui dosar ştiu foarte bine că Negruţa nu a tras niciun folos din funcţia publică pe care a deţinut-o. Tocmai de aceea, mi se pare un exemplu de nesimţire totală. După mine, acest exemplu reprezintă o turnură dramatică în acest proces de capturare a statului.

Fostul ministrul al Finanţelor, Veaceslav Negruţa a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în care i-a acordat 400 mii euro lui Pantelei Sandulachi. Imediat după condamnare Negruţa a declarat că dosarul este o comandă politică din motiv că nu a vrut să participe la devalizarea Băncii de Economii, iar în spate ar sta liderul PLDM Vlad Filat, apoi a insistat pe alte două nume noi: Vlad Plahotniuc şi Veaceslav Platon.

 

You may also like

Comments are closed.

By