Leasingul a RĂMAS FĂRĂ BENZINĂ de creştere: Scădere de aproape 6% în 2014

a

În anul 2014 au fost acordate în leasing mijloace fixe în valoare de 1071,1 mil. lei, sau cu 65,7 mil. lei (cu 5,8%) mai puţin decât în anul 2013. Partea preponderentă a mijloacelor fixe acordate în leasing au constituit mijloacele de transport în valoare de 997,7 mil. lei (sau 93,2% din totalul mijloacelor fixe acordate în leasing), din care autoturismele au constituit 831,6 mil. lei, anunţă Biroul Naţional de Statistică.

Anul trecut MAIB Leasing, Total Leasing, Finanţe Leasing Company, BT Leasing MD, şi Capital Leasing, au deţinut 70% din piaţa de leasing.

În anul 2014 valoarea mijloacelor fixe acordate în leasing cu termen de achitare până la 3 ani au constituit 639,7 mil. lei sau 59,7% din valoarea totală a mijloacelor fixe acordate în leasing. Valoarea mijloacelor fixe acordate în leasing cu termen de achitare de la 3 până la 5 ani a constituit 409,2 mil. lei, mai mult de 5 ani – 22,2 mil. lei (care constituie respectiv 38,2% şi 2,1% din valoarea totală a mijloacelor fixe acordate în leasing).

În anul 2014 valoarea mijloacelor fixe acordate în leasing întreprinderilor şi organizaţiilor a constituit 628,9 mil. lei (sau 58,7%); persoanelor fizice – 440,1 mil. lei (sau 41,1%).

You may also like

Comments are closed.

By