Încă o lovitură pentru Gaburici în scandalul studiilor! Filat poate să și-l ia acasă

gaburici

Ițele par să se încurce tot mai mult în jurul studiilor premierului Chiril Gaburici. Deși sâmbătă șeful Guvernului a declarat că a învățat la liceul “Ștefan cel Mare” din Chișinău, colegii de promoție spun că nu au avut un asemenea coleg. Lucru confirmat și de registrul din acea perioadă.

Viorica Balan a absolvit liceul “Ștefan cel Mare” în 1993, iar acum este profesoară în această instituție, notează inprofunzime.md. Ea spune că este de aceeași vârsta cu premierul și, teoretic, ar fi trebuit să fie colegi de clasă, însă…

Viorica BALAN, PROFESOARĂ: “Așa coleg nu a existat. – Vă pare rău? – Da, desigur.”

Totuși, procurorul care se ocupă de caz susține că diploma de studii a premierului este din 1994. Chiar și așa, profesoara spune că și-ar fi amintit de un astfel de coleg.

Viorica BALAN, PROFESOARĂ: “Nu a fost nici în paralel, nici în alte promoții.”

Directorul liceului însă nu lasă nici o umbră de îndoială și spune că au fost verificate registrele. Numele Chiril Gaburici nu a fost găsit în ele.

Sergiu AXINTE, DIRECTOR LICEU: „Cu certitudine, documentul nu a fost eliberat de liceul Ștefan cel Mare atunci când era școală sau gimnaziu. Oricare document care se eliberează de o instituție de învătământ este reflectat în cataloagele claselor și registrul de evidență a actelor eliberate. Respectiv, nu există, nu este.”

Am mers și noi la arhiva școlii, însă directorul nu ne-a lăsat să deschidem registrul, pe motiv că ar conține date cu caracter personal, așa că am filmat doar coperta documentului.

Totuși, premierul a spus acum două zile, sus și tare, că a învățat la gimnaziul Ștefan cel Mare.

Chiril GABURICI, PRIM-MINISTRU: “Am învățat, v-am spus deja. Lăsați procurorii să-și facă treaba.”

Astăzi, solicitată să comenteze faptul că numele lui Chiril Gaburici nu se regăsește în registrele școlii în care susține că a învățat, purtătoarea de cuvânt a premierului ne-a declarat că va reveni cu detalii mai târziu. Procurorii suspectează că diploma lui Chiril Gaburici de absolvire a 11 clase de gimnaziu ar fi falsă. Asta pentru că pe ștampilă este scris gimnaziul “Ștefan cel Mare”, iar această instituție se numea atunci, în 1994, școala nr. 63. Acest lucru a ieșit la iveală într-un răspuns dat de către procuratură deputatului liberal Valeriu Munteanu. Totuși, Chiril Gaburici ar putea scăpa basma curată, întrucât termenul de prescripție pentru un eventual fals a expirat. Acum două luni, jurnaliștii de la Ziarul de Gardă au descoperit că nu se știe în baza cărui document Chiril Gaburici a fost înscris la facultate, întrucât el nu a absolvit nicio instituție de învățământ general. Într-un final, actele de studii au fost ridicate de Ministerul de Interne, care a deschis un dosar penal pentru fals în acte.

sursa: mesaj.md

You may also like

Comments are closed.

By