FRAIERUL // De ce nu spune Negruță cine l-a pus să-i dea banii lui Sandulachi și din cauza cui a ajuns la un pas de pușcărie

negruta

Negruță, ca și mulți alți pldm-iști din echipa inițială care a creat partidul a fost fraierit de Filat. Anume din acest motiv facebook-ul a fost plin ieri de mesaje de compătimire din partea foștilor lui colegi. Pentru că aceștia știu foarte bine cine i-a dat comanda să-i transfere banii lui Sandulachi, bani care nu au ajuns chiar toți la ex-deputat, fiind strecurați minuțios prin sita PLDM-ului. Da, e vorba de al Vostru. Iar Negruță, parafrazându-l pe Leancă, un simplu Ministru al Finanțelor, a executat.

Ca un fraier, a încălcat legea la rugămintea șefului. Tot ca un fraier tace acum și nu spune asta în public.

Mulți îl compătimesc, dar puțini știu că Negruță și-a acceptat rolul de fraier după ce a fost avertizat de al vostru că dacă va tăcea, va primi o decizie a judecății cu suspendare, iar dacă va spune sus și tare că a executat comanda s-ar putea să i se aplice ani reali de pușcărie. Și el ca fraierul a pus botul.

Fraierul mai scapă printre dinți că că a fost folosit și aruncat la gunoi, doar pentru că și-a permis să semnaleze neregulile de la BEM. Dar asta nu e destul. Ar fi bine să iasă din mrejele lui al Vostru și să înceapă să vorbească. Nu de alta dar dezvăluirea informației despre comanda pe care i-a dat-o șeful l-ar putea scăpa foarte elegant chiar și de această condamnare cu suspendare, or, vorba ceea, el a fost un simplu ministru de finanțe…

Fraier va rămâne oricum, de aceea ar fi bine să-și spele măcar statutul de hoț, pe care i l-a dăruit Filat.

Gabriel Călin,
pentru Moldova24

You may also like

Comments are closed.

By