Drăguţanu cu PUFUŞOR PE BOTIŞOR! Victor Berlinschi, „arhitectul” raiderilor de la BEM – unchiul guvernatorului BNM

a

Drăguţanu are cea mai mare implicaţie şi povară pentru că este supraveghetorul, regulatorul sistemului bancar care a avut suficientă informaţie la zi despre toate tranzacţiile care s-au făcut între băncile din ţară şi în străinătate. Respectiv guvernatorul poartă răspunderea şi pentru acea legalizare a devalizării de 18,5% decizie din 27 aprilie 2012, a declarat fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţa în cadrul emisiunii Interpol.

Fostul ministru de Finanţe a dezvăluit şi legăturile guvernatorului BNM, Dorin Drăguţanu cu Victor Berlischi, cel care a reprezentat acţionarii minoritari în Consiliul de Administraţie al Băncii de Economii, care ar fi pus la cale schema de preluare frauduloasă a pachetului de acţiuni de 18,5% de la Banca de Economii.

„Cele patru companii ruseşti care au divizat pachetul de 18,5% al BEM în 2012 şi alţi minoritari au fost reprezentanţi de Victor Berlinschi în CA-ul băncii din aprilie 2013. Victor Berlinschi este un nume sonor în Republica Moldova, fost deputat. Eu nu am avut răspuns la întrebare de ce BNM a luat decizii proaste atunci în 2012, răspunsul l-am aflat acum o lună. Victor Berlischi este unchiul familiei Drăguţanu, respectiv nu exclud că nu întâmplător domnia sa pe 7 aprilie 2012 avut întâlnire cu conducerea ţării şi cu reprezentanţii  sistemului judecătoresc unde s-a discutat problema Băncii de Economii şi detaliul care împiedică realizarea scenariului –Negruţa, pentru că ulterior după ceea ce s-a întâmplat pe 7 aprilie peste 5 zile, Berlischi devine membru în CA de la Banca de Economii. Pe 13 aprilie face un show cu aşa numita Adunarea Acţionarilor la iniţiativa minoritarilor după asta apare intervenţia ministrului Finanţelor în 26 aprilie în Parlament unde am vorbit despre ce se întâmplă şi nimeni nu aude ce spun. Am scris la Consiliul de Securitate pe 26 iunie şi prezint informaţie, iar peste o lună, pentru că deja la toţi Negruţa le-a creat un disconfort destul de mare, apare dosar penal”, a explicat Negruţa.

“Sunt sigur că toată tranzacţia din 2005 până în 2015 este planul unei scheme regionale, nu doar locale. Arhitect este altcineva. Ceea ce am văzut din 2011 şi 2012, după stil şi companii implicate, dar şi decizii luate total aiurea de către BNM, eu pot sa constat ca sunt 2 grupuri: unul afiliat lui Vlad Plahotniuc şi al doilea grup care a preluat cele 18,5% şi le-a divizat în 4 companii cu origine rusească, deja era mana lui Vlad Platon”.

Din noiembrie şi până astăzi are loc marea escrocherie a rezervelor valutare ale ţării

Negruţa susţine că debânda care s-a pornit la Banca de Economii începând cu iunie 2014, care a culminat cu acele decizii şi pompări de mijloace financiare în noiembrie, decembrie  2014 ”mă lasă să cred că scopul a fost de a stoarce banii din rezervele valutare ale Republicii Moldova, nu exclud pentru a achita anumite obligaţiuni faţă de anumiţi investitori cu origini în Rusia şi o parte scoşi în off shore, care ulterior să vină ca şi investiţii străine în Republica Moldova pentru a cumpăra anumite active”.

”Se face foarte simplu pentru verificare destinaţiei banilor când şi ce tranşă a fost oferită băncii respective şi trasabilitatea fiecărui leu unde banul s-a dus, pentru că acea acoperire, „grija faţă de deponenţi” nu se leagă. Suma depozitelor persoanelor fizice este net inferioară comparativ de sumele pompate din rezervele valutare în aceste bănci. Spuneţi-mi câte depozite au fost retrase din Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Nu a fost panică, depozitele încă sunt acolo şi ele sunt relativ sigure, deoarece pe măsura expirării termenului oamenii aşteaptă să îşi ea şi dobânda. Eu presupun că bani iau fost folosiţi în altă parte. Eu presupun că este vorba de piaţa valutară şi e vorba de scoaterea banilor din respectivele bănci în prezenţa administraţiei speciale. Ceea ce s-a întâmplat din noiembrie şi până astăzi este marea escrocherie rezervelor valutare ale ţării”.

You may also like

Comments are closed.

By