A fost reținut hoțul din Ungheni

furt

Un bărbat de 29 ani, originar din raionul Ungheni, a ajuns în arestul poliției din Ungheni, fiind suspectat de comiterea mai multor furturi din apartamente şi case de locuit din oraşul Ungheni, prejudiciul cauzat este de peste 100 mii de lei.

Suspectul, pătrundea în locuinţe prin alegerea cheilor şi sustrăgea bunuri materiale cum ar fi: bani, bijuterii din aur, televizoare, mărfuri de uz casnic, ș.a. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, polițiștii au depistat în locuinţa bărbatului mai multe bunuri furate.

furt.jpg5
furt.jpg8
furt.jpg9

În acest caz au fost inițiate mai multe cauze penale în baza art. 186 Cod Penal al Republicii Moldova. La moment bărbatul este reţinut pe un termen de 72 ore şi se află în Izolatorul de Detenţie Provizorie a IP Ungheni.

Dacă va fi găsit vinovat suspectul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 12 ani. Actualmente, polițiștii cercetează cazul pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestuia.

You may also like

Comments are closed.

By