Ziua Drapelului // Gaburici: „Tricolorul – simbol al țării noastre care trebuie purtat cu onoare și mândrie”

gaburici cibotaru

Prim-ministrul Chiril Gaburici și membrii Cabinetului de miniștri au participat, în această dimineață, la manifestațiile dedicate Zilei Drapelului de Stat, care au avut loc la Ministerul Apărării.

Șeful Executivului i-a felicitat pe toți cei prezenți cu prilejul Zilei Tricolorului, menționând că Drapelul de Stat este un simbol care ne unește, ne face să gândim la fel, ne inspiră în sufletele noastre patriotism și lupta pentru Patrie, pentru Republica Moldova.

„Drapelul nostru trebuie să ne unească și mai mult, în contextul situației geopolitice actuale. Vreau să fim demni de acest simbol al țării noastre și să-l purtăm cu onoare și mândrie”, a subliniat Chiril Gaburici.
gaburici4.jpg3
gaburici drapel
Ministrul Apărării, Viorel Cibotaru, a declarat că, la cea a de-a 25-a aniversare de la ziua când tricolorul în culorile albastru, galben şi roşu a devenit Drapelul de Stat al Republicii Moldova, Armata Naţională aduce onorul tricolorului – un simbol al unităţii naţionale, independenţei şi suveranităţii statului nostru.

“Tricolorul a fost purtat cu mândrie de militarii moldoveni în misiunile de menţinere a  păcii în Irak, Liberia, Sudan, Coasta de Fildeş, Georgia, Kârgâzstan, iar acum şi în Ucraina”, a spus Viorel Cibotaru.
gaburici cibotaru 4
În cadrul ceremoniei, Drapelul de Stat a fost purtat de patru militari spre catargul de arborare.
ziua drapelului
În contextul evenimentelor, Chiril Gaburici, însoțit de membrii Cabinetului de miniștri, a asistat la ședința solemnă a Parlamentului cu genericul „Tricolorul la cei 25 de ani”.
ziua drapelului.jpg66
ziua drapelului.jpg6
La inițiativa Premierului Chiril Gaburici, Guvernul Republicii Moldova organizează astăzi mai multe evenimente publice. Orchestra Prezidențială va evolua în Piața Marii Adunări Naționale cu un defileu, iar orchestrele militare vor prezenta programe concertistice în grădinile publice. În această zi, pe toate edificiile instituțiilor publice a fost arborat Drapelul de Stat.

Tricolorul a fost desemnat drapel oficial al Republicii Moldova de primul Parlament, la 27 aprilie 1990. Ziua Drapelului de Stat a fost instituită la 23 aprilie 2010.

You may also like

Comments are closed.

By