Sergiu Lucinschi rămâne în libertate sub control judiciar

a

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv cererea DNA de arestare preventivă a lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, urmând ca acesta să fie cercetat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile într-un dosar în care este acuzat de șantaj și trafic de influență

Presa română scrie că procurorii DNA au contestat măsura controlului judiciar decisă de Instanţa Supremă şi au cerut mandat de arestare pentru Sergiu Lucinschi, urmărit penal pentru că a şantajat un cunoscut afacerist român, ca să primească o şpagă de 4 milioane de euro.

Fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi este acuzat de trafic de influenţă şi şantaj într-un dosar în care este suspect şi ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop, pentru complicitate la acţiunile lui Lucinschi.

În același dosar, Constantin Comăneanu, ofițer de poliție din cadrul DIICOT, rămâne în arestat preventiv pentru 30 de zile.

Sergiu Lucinschi se află sub control judiciar din 1 aprilie până în 30 mai. În timpul controlului judiciar, Sergiu Lucinschi are interdicţie să părăsească România şi să comunice cu suspecţii, denunţătorii, martorii şi experţii din dosar. De asemenea, Sergiu Lucinschi trebuie să meargă la Poliţia Oraşului Voluntari, judeţul Ilfov, în zilele stabilite prin programul de supraveghere, să se prezinte în faţa procurorilor sau la instanţă ori de câte ori este chemat şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa.

DNA l-au reținut pe fiul fostului președinte Lucinschi în 30 martie pentru șantaj și trafic de influență. Procurorii DNA au reţinut că în perioada decembrie 2014 – martie 2015, Sergiu Lucinschi l-a șantajat pe omul de afaceri Alexandru Horpos cu o plângere penală pe care a depus-o la DIICOT, în schimbul sumei de 4 milioane de euro. De asemenea, Lucinschi i-ar fi promis omului de afaceri că va depune diligențele necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor într-o infracțiune pentru care, la retragerea plângerii prealabile.

You may also like

Comments are closed.

By