Propaganda scindează PLDM-ul! Maria Ciobanu și Chiril Lucinschii merg împotriva colegilor de partid

PLDM Parlament

Proiectul de lege înregistrat în Parlament, care prevede interzicerea retransmiterii pe teritoriul Moldovei a emisiunilor posturilor TV din alte state, care conţin propaganda politică, a provocat noi disensiuni în cadrul PLDM. Deși documentul a fost semnat de către deputaţii democraţi şi câţiva liberal-democraţi, surse din cadrul PLDM susțin că Maria Ciobanu și Chiril Lucinschi se opun cu înverșunare adoptării acestui document.

Astăzi în cadrul comisiei parlamentare de profil, cei doi au blocat dezbaterile pe marginea proiectului înaintat de Democratul Sergiu Sârbu, asta deși colegii lor de partid și-au pus deja semnăturile pe inițiativa pe care au considerat-o necesară. Aceleași surse susțin că acum se încearcă blocarea și includerea chestiunii pe ordinea de zi de mâine a ședinței comisiei. Acest lucru se face pentru ca să se evite scindarea PLDM-ului din cauza pozițiilor diferite pe marginea inițiativei menționate, mai spun sursele Moldova24.

Dacă interesul lui Chiril Lucinschi, care deține postul de televiziune TV7 (post ce retransmite NTV Rusia) este evident, atunci cârdășia în care a intrat cu el Maria Ciobanu, deputat care s-a remarcat prin poziția sa antirusească este oarecum alogică. Totuși nu trebuie neapărat să căutăm logică în acțiunile membrilor unui partid gata să se destrame, mai ales că după ce a fost votat de electorat ca să înlăture o dată și pentru totdeauna PCRM de pe scena politică, a făcut alianță cu acest partid.

Cert este că lucrurile merg din ce în ce mai prost în PLDM, iar scandalul legat de propaganda susținută de Ciobanu și Lucinschi, contrar voinței colegilor de partid și de alianță demonstrează cu vârf și îndesat că falnicul stejar e ros de cari, iar după plecarea lui Iurie Leancă lui Vlad Filat îi vine tot mai greu să obțină unanimitate în partid.

You may also like

Comments are closed.

By