Perdeaua de fum a negocierilor: Şevciuk NU VA „CEDA” TRANSNISTRIA şi va consolida independenţa enclavei SEPARATISTE!

a

Liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk optează deschis pentru fortificarea „independenţei” regiunii transnistrene şi a lăsat să se înţeleagă că nu va ceda în faţa presiunilor Chişinăului şi aliaţilor săi.

„Totul este conform referendumului şi eu sunt obligat să respect voinţa poporuui”, a declarat într-un interviu pentru komersant.ru, liderul separatist, Evghenii Şevciuk, care s-a arătat optimist vizavi de relaţiile cu premierul Chiril Gaburici şi vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipov.

„Sunt oameni raţionali, care ascultă argumentele. În ceea ce priveşte viitoarele decizii este dificil de a spune. Ne este dificil de a face prognoze chiar şi pe termen mediu cum vor evolua relaţiile cu autorităţile de la Chişinău”, a spus Şeviuck.

Şeful administraţiei de la Tiraposl nu a ezitat să acuze Chişinăul că nu este interesat de soluţionarea problemelor dintre cele două maluri ale Nistrului. „Noi am propus partenerilor de discuţii din cadrul negocierilor un şir de probleme care s-au acumulat şi credem că atunci când vor contribui, atunci ar putea fi discutate şi alte probleme comune”.

Liderul separatist a spus că Transnistria respectă partenerii din cadrul negocierilor şi speră că şi ei îşi vor schimba atitudinea faţă de cetăţeni, care vizează recunoaşterea Transnistriei.

„Noi credem că într-o lume a globalizării şi ca urmare a proceselor care au loc trebuie luate în considerare interesele partenerilor. Refuzul de a lua în considerare aceste interese generează conflict. Noi suntem gata să discutăm propunerile, pentru a găsi o soluţie de compromis. Transnistria a susţinut de fiacare dată iniţiativele de găsire a unui compromis dintre părţi, iar în rezultat am primit sancţiuni şi presiune”, a precizat Şevciuk.

Şeful administraţiei de la Tiraspol susţine că mingea e pe terenul Chişinăului. „Ei trebuie să formuleze clar ce vor, pentru că noi (Tiraspolul n.a) de trei ani încoace venim cu iniţiative, utilizând tactica paşilor mici de soluţionare a problemelor social-economice. Ca răspuns noi nu am văzut o reacţie pe potrivă, care ar duce la luarea, măcar şi a unor decizii temporare, în domeniul economic, transporturi”.

You may also like

Comments are closed.

By