Noi plecări din PLDM! Secretarul fracțiunii PLDM în Consiliul Municipal Bălți aderă la PPEM

PPE

Secretarul fracțiunii liberal-democrate în Consiliul Municipal din Bălți, Vlad Ghițu, a anunțat că parăsește fracțiunea din care face parte și iese din acest partid pentru a se alătura echipei PPEM. Acesta spune că își va continua activitatea în Consiliul Municipal Bălți și va contribui cu idei constructive la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.

„Doar împreună cu o echipă tânără, dinamică și profesionistă vom reuși să rezolvăm problemele cetățenilor, să combatem corupția și să reducem sărăcia atât în orase, cât și în sate”, a mai declarat Vlad Ghițu.

Partidul Popular European din Moldova crește în fiecare zi, având susținători în toată țara. Ieri, mai mulți membri ai Partidului Forța Poporului au decis să adere la PPEM, reprezentând organizațiile teritoriale Chișinău, Bălți, Ștefan Vodă, Ocnița, Rîșcani, Glodeni, Telenești, Leova, Hîncești, Ialoveni, Strășeni, Cahul, Edineț și Soroca.

La fel, săptămâna trecută, primari și consilieri ai PLDM din Cimișlia și Basarabeasca au ieșit din partid și s-au alăturat noului proiect politic al lui Iurie Leancă. Amintim că la 23 martie, a fost lansat procesul de creare a Partidului Popular European din Moldova, care se întemeiază pe doctrina conservatoare, de centru-dreapta.

You may also like

Comments are closed.

By