Judecătorul corupt de la Anenii Noi riscă de la 7 la 15 ani de închisoare

a

Procuratura Anticorupţie anunţă despre reţinerea în flagrant a unui judecător din cadrul Judecătoriei Anenii Noi, fiind bănuit de comiterea coruperii pasive, anunţă Procuratura Generală.

Operaţiunea de reţinere a fost realizata în seara zilei de ieri, în capitală, de Procuratura Anticorupţie şi ofiţerii de investigaţii ai CNA, în rezultatul documentării acţiunilor magistratului timp de peste 3 luni.

În această perioadă, judecătorul a pretins şi primit, în trei tranşe, de la ruda unei părţi implicate într-o cauză civilă, aflate la el în procedură, suma de 1000 euro în vederea adoptării unei hotărâri favorabile.

Acesta a fost reţinut imediat după primirea celei de-a treia tranşe de bani pretinse – 400 euro, fiind plasat în izolatorul de detenţie preventivă al CNA.

Dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, judecătorul riscă închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de pînă la 10000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Amintim că, pe durata ultimului an şi jumătate, acesta este al cincilea caz de documentare a magistraţilor pentru acte de corupţie, anterior, fiind reţinuţi pentru acţiuni similare patru judecători din raioanele: Teleneşti, Căuşeni, Criuleni şi Glodeni, doi dintre ei fiind deja condamnaţi.

You may also like

Comments are closed.

By