Încă o LOVITURĂ pentru GASTERBAITERII moldoveni: Kremlinul pregăteşte teste mai dificile pentru migranţii care vor să muncească în Rusia

a

Autorităţile Federaţiei Ruse au elaborat o nouă versiune, mult mai dură, a testului la limba şi istoria Rusiei pe care trebuie să-l susţină muncitorii migranţi care merg în Rusia şi vor să obţină viza de reşedinţă, notează izvestia.ru.

Noul test va fie introdus din iulie 2015 şi va fi unul suplimentar la testul actual pe care fiecare migrant trebuie să-l susţină ca să primească permisul de muncă.  Este vorba de 100 de întrebări.

Publicaţia scrie că noul test cere cunoaşterea unui vocabular de 1 250 de cuvinte ale limbii ruse. De asemenea, fiecare test în noua versiune conţine cinci întrebări suplimentare, unele dintre ele fiind politizate. De exemplu, în unele variante de răspunsuri, susţinătorii testului trebuie să numească peninsula ucraineană Crimeea drept o regiune „care s-a alăturat” Rusiei în 2014.

Totodată, testul sugerează migranţilor răspunsuri în care Iosif Stalin este numit drept cel care a condus Uniunea Sovietică pe vremea căruia a avut loc primul zbor în cosmos.

De la 1 ianuarie, cetăţenii moldoveni care pleacă la muncă în Federaţia Rusă au la dispoziţie 30 de zile pentru a susţine examenul la cunoașterea limbii ruse, pentru a trece comisia medicală şi a perfecta toate actele care le-ar asigura dreptul la muncă.

Potrivit statisticilor, oficial, în Federaţia Rusă muncesc circa jumătate de milion de moldoveni.

Republica Moldova este printre ţările cu cel mai mare volum de remitenţe din Federaţia Rusă clasându-se pe locul şapte cu o valoare totală de 1,215 miliarde de dolari SUA în anul 2014, potrivit datelor Băncii Centrale din Rusia.

Remiterile din Federaţia Rusă s-au comprimat cu 64 mil. dolari în anul 2014 faţă de anul precedent. Suma medie a unui transfer s-a redus сu 55 dolari SUA, la 396 dolari SUA.

Moldova a rămas pe locul şapte între ţările CSI la volumul de transferurilor băneşti din Rusia, după Uzbekistan – 5,581 miliarde USD, Tadjikistan – 3,831miliarde USD, Ucraina – 2,247 miliarde USD, Kîrîgîzstan – 2,026 miliarde USD, Armenia -1,416 miliarde USD şi Azerbaidjan – 1,221 miliarde USD.

You may also like

Comments are closed.

By