FLASH // Al 12-lea reţinut – Directorul unei companii private

mascati

Potrivit purtătorului de cuvânt al CNA, Angela Starinschi, a fost reținut al 12-lea bănuit în dosarul licitațiilor privind procurarea echipamentului medical și a preparatelor.

Este vorba despre directorul unei companii specializate în procurarea echipamentelor medicale, a declarat Angela Starinschi pentru Moldova24.

Până la această oră au fost reținuți fostul ministru al Sănătății Andrei Usatîi, directorul Spitalului de Urgență, Gheorghe Ciobanu, directorul Agenţiei Medicamentului, Alexandru Coman, șeful Institutului de Cardiologie, Vitalie Moscalu, vice-directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Ţurcanu Serghei, şeful Institutului Oncologic, Victor Cernat, directorul Centrului Diagnostic Republican, Andrei Testemiţanu, şeful Spitalului raional Taraclia, Valeriu Jelev, șeful interimar al Centrului de Sănătate Cahul, Hagioglo Alexandru, şeful-adjunct al Agenţiei Achiziţii Publice, Ghenadie Grib, directorul Unităţii de Coordonare, implementare şi monitorizare a proiectului de restucturare a sistemului sănătăţii din cadrul ministerului Sănătăţii.

”Sunt mai multe dosare de fraudare și trucare a licitațiilor privind achiziționarea echipamentului medical în mai multe spitale. Suma prejudiciului este masivă – peste 2,7 mnl lei. Această sumă este doar într-un singur caz. Se examinează peste 15 cazuri de falsificare a licitațiilor”, a declarat șeful Direcției de urmărire penală din cadrul CNA, Bogdan Zumbreanu.

În această dimineață, ofițerii CNA au descins la Ministerul de Interne, Departamentul Instituții Penitenciare, Agenția Achiziții Publice, Agenția Medicamentului, Institutul Oncologic, Spitalul Republican, Centrul Republican de Diagnostic, Spitalul de Urgență, instituții medicale din subordinea DIP și MAI.

You may also like

Comments are closed.

By