CUŢITUL LA OS! Companiile de stat vor trebui să acopere gaura din buget

a

Întreprinderile de stat din Republica Moldova vor fi obligate să repartizeze 50% din profitul companiei sub formă de dividende şi defalcări în bugetul de stat, potrivit unei decizii aprobate în şedinţa de astăzi a Guvernului.

„Proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la repartizarea profitului net obținut în anul 2014 de către societățile pe acțiuni cu cotă de participare a statului și întreprinderile de stat are drept scop asigurarea acumulării mijloacelor bănești necesare pentru finanțarea și implementarea strategiilor și obiectivelor Guvernului și asigurarea echilibrului bugetar necesar pentru menținerea unei situații macroeconomice stabile a statului”, se spune în nota informativă a proiectului de decizie.

Astfel, prin proiectul de hotărâre elaborat se propune promovarea, prin intermediul consiliilor de administrație a întreprinderilor de stat și adunării generale a acționarilor societăților pe acțiuni cu capital integral sau majoritar de stat, a deciziilor de repartizare a profitului net obţinut de către întreprinderile de stat şi societăţile pe acţiuni în anul 2014, sub formă de dividende şi defalcări în bugetul de stat, în proporție de 50 la sută din valoarea totală a acestuia, indiferent de categoria entităților economice (pasibile sau nepasibile de privatizare).

Respectivul proiect de decizie ar putea afecta o serie de întreprinderi de stat în condiţiile în care o parte dintre ele se confruntă cu grave probleme financiare, iar alatele abia de reuşesc să se menţină pe linia de plutire ca urmare a embargoului rusesc.

You may also like

Comments are closed.

By