Businessmanul V.I.P. cu un grad înalt de credibilitate în fața FISC-ului, care a ŢEPUIT statul de milioane

a

Omul de afaceri Tudor Ceaicovschi, reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) în „dosarul licitațiilor trucate”, a câștigat, prin intermediul companiilor sale, peste 700 de contracte de achiziții, livrând echipamente medicale și consumabile instituțiilor publice în sumă de peste 200 de milioane de lei, scrie RISE.md.

Tudor Ceaicovschi a fondat în 1998 Întreprinderea Individuală „Alex-Ceaicovschi”, de la care încasează venituri prin intermediul unei tarabe instalate în piața din or. Nisporeni.DetaliiAICI

El deține 90% din capitalul social al companiei specializate în vânzări de utilaje medicale GBG-MLD SRL, iar cu 10% este asociată și Vera Coleva. Sediul central al întreprinderii și depozitele comerciale sunt situate pe str. Tighina, 65, din Chișinău. Detalii, AICI

GBG-MDL SRL a câștigat în ultimii 3 ani peste 650 de contracte în sumă totală de peste 174 de milioane de lei. Cea mai importantă licitație publică câștigată de GBG-MDL SRL a avut loc în iunie 2013. Atunci compania a livrat simulatoare Universității de Stat de Medicină „N. Testimițeanu”, în valoare de 11,7 milioane de lei. Detalii, AICI 

Tot în 2013, compania lui Ceaicovschi a mai fost desemnată câștigătoarea unei licitații de peste 10 milioane de lei. Banii publici au fost cheltuiți atunci pentru achiziția tehnicii medicale solicitate de Staţia Zonală Asistenţă medicală Urgentă „Centru”. Alte peste 10 milioane de lei au intrat pe conturile companiei în 2014, după ce a câștigat licitația anunțată de Centrul Medical de Diagnostică Medicală pentru achiziția reactivelor, calibratoarelor și consumabilelor medicale.

Tudor Ceaicovschi mai este asociat cu partenera sa de afaceri Vera Coleva în firma „Finance Leasing Company”, specializată pe tranzacții de leasing cu automobile, imobile și utilaje (Detalii, AICI). Administratorul companiei este Dmitri Colev, care anterior a deținut funcția de director general la SA Moldova Agroindbank-Leasing. Tot în 2012, Colev a dat în judecată instituția pentru care lucrase și a solicitat încasarea unei prime-restanţă în valoare de 990 000 de lei, 39 000 de EURO și 62 de USD. Acesta și-a motivat cererea făcând referire la contractul de muncă care prevedea o primă specială în mărime de 0,25% din resursele financiare atrase (Detalii, AICI). Reprezentanții MAIB-Leasing susțin că procesul s-a finalizat cu împăcarea părților.

Familia Ceaicovschi locuiește într-o vilă de lux, cu suprafața de 157 m.p., situată în sect. Buiucani. Locuința cu două niveluri, estimată la 8 milioane de lei, este protejată de mai multe camere video.

În 2014, Revista Fashion Guide l-a numit pe Ceaicovschi – „Cel mai stilat bărbat de afaceri”, în cadrul concursului Fashion VIP. Tot anul trecut, Compania Teleradio-Moldova i-a oferit titlul onorific „Omul anului 2014”, în cadrul concursului „Compania anului”, fiind nominalizat la categoria: „Promotor al tehnologiilor ultraperformante întru asigurarea preciziei înalte a diagnosticului medical”. Iar Inspectoratul Fiscal de Stat i-a atribuit titlul de „Contribuabil cu un grad înalt de credibilitate”. În 2013, businessmanul a fost surprins la Gala premiilor VIP unde i-a fost înmânat premiul „Pentru excelenţă în afaceri”.

You may also like

Comments are closed.

By