A SPERIAT VESTUL! Cine este moldoveanca, reţinută cu afaceri imobiliare de milioane, care a falimentat o bancă din SUA

colaj

Moldoveanca cu cetăţenie americană, Galina Kravcenko, care muncea ca broker imobiliar în SUA a falimentat banca americană, Westsound Bank din Seatle, Washington, contractând mai multe împrumuturi frauduloase prin intermediul persoanelor interpuse.

Potrivit învinuirii, Kravcenko a contractat credite de la Westsound Bank în anul 2007 prin intermediul mai multor angajaţi din construcţie pentru a cumpăra imobile selectate de ea sau pe care le controla.

De asemenea, Kravcenko beneficia de împrumuturi prin intermediul unui ofiţer de credit de la bancă, care a ajutat-o să perfecteze peste 120 de contracte de credit compromise în sumă de 118 mil. dolari SUA, ceea ce reprezintă 83% din totalul creditelor neperformante ale băncii. În rezultat banca a falimentat.

Galina Kravcenko a apărut în faţa organelor de anchetă americane în decembrie anul trecut după ce a fost reţinută la Chişinău unde, potrivit spuselor ei, a locuit până în 2008 împreună cu soţul ei, Alexandr. Ea a fost extrădată autorităţilor americane în decembrie anul trecut după ce a fost reţinută în luna septembrie, în condiţiile în care, oficial, nu este cetăţean al Republicii Moldova, soţul ei s-a predat benevol autorităţilor americane.

Organele de anchetă americane susţin că soţii Kravcenko au jucat un rol important la falimentarea băncii Westsound Bank.

Galina Kravcenko s-a născut în Federaţia Rusă şi a emigrat în SUA în anul 1992 când avea 8 ani. A absolvit Curtis High School din Tacoma și a obţinut certificatul de tehnician farmacist de la Clover Tehnic Park College. În anul 1998 când avea 19 ani s-a căsătorit cu Alexandr, iar în anul 2000 obţine cetăţenia americană, dar nu a renunţat la cea rusească.

Prima slujbă a Galinei a fost la un Mc Donalds după care s-a angajat la o companie imobiliară. Ulterior a muncit pentru Guvernul SUA, răspunzând la apelurile telefonice din departamentul Forţei de Muncă.

În anul 2005, Kravcenko îşi ia licenţa în brokerajul imobiliar, iar ulterior s-a angajat la Skyline Proprietes.

Ieri, CNA anunţa că a reţinut mai mulţi angajaţi de la Registru, implicaţi în perfectarea actelor cu nume false de care au beneficiat soţii Kravcenko şi cei trei copii minori. În urma unor percheziţii,  efectuate la domiciliile bănuiţilor, ofiţerii CNA şi procurorii au ridicat mai multe acte cu date de identitate false, eliberate de SEDP Râşcani, dar şi alte documente, folosite pentru perfectarea paşapoartelor moldoveneşti.

„În anul 2010, instituţiile de drept din SUA au emis un mandat de arestare internaţional pe numele femeii, aceasta fiind învinuită de obţinerea unor credite în valoare de circa 50 000 000 de dolari din băncile americane, prin utilizarea documentelor falsificate. Ea mai este învinuită inclusiv de conspiraţie la comiterea fraudei bancare, fraudă bancară, spălare de bani şi îndeplinirea falsă a declaraţiei fiscale. Potrivit legislaţiei americane, pentru comiterea acestor infracţiuni, se prevăd pedepse între 20 şi 30 de ani de închisoare. Acum doi ani, femeia a fost reţinută şi de instituţiile de drept din Moldova, reuşind însă să evadeze din arest la domiciliu. Cu câteva luni în urmă, procurorii au reuşit să extrădeze arestaţii pentru a fi deferiţi justiţiei americane”, spunea CNA într-un comunicat de presă.

You may also like

Comments are closed.

By