Veaceslav Negruţa a fost dat în judecată de cel mai mare producător de ţigări

a

Fostul ministru al Finanţelor Veaceslav Negruţa a fost dat în judecată de cel mai mare producător de ţigări local, Tutun CTC. Motivul invocat de reclamant sun declaraţiile în presă ale fostului ministru care afirma că reducerea preţului la ţigările de import înseamnă „Sfârşitul companiei Tutun CTC”.

„Cererea prealabilă expediată mie este nu altceva decât încercare de intimidare a martorilor în cazul Tutun CTC împotriva Antoniţei Fonari (în atenţia domnilor V. Lazar şi P. Filip, în cazul acceptului de a fi martori, ca şi mine, de partea dnei Antoniţa Fonari)”, scrie Negruţa pe blogul său.

Fostul ministrul spune că managementul de proastă calitate” constatat de către mine, în baza documentelor prezentate de către Tutun CTC la solicitarea dnei Antoniţa Fonari, a vizat ceva mai mult decât o simplă persoană, care a luat pe propriul nume cele constatate. Or, în opinia mea, Ala Sîrbu nu este Tutun CTC şi Tutun CTC nu este AlaSîrbu. Ala Sîrbu este un simplu administrator, căruia i s-a încredinţat administrarea activelor statului într-o întreprindere.

Negruţa susţine că afirmaţia precum că „societatea Tutun CTC  SA a înregistrat profit ce depăşeşte indicatorii de profit pentru anii anteriori” este un fals şi situaţia este de fapt exact inversă pentru perioada la care se face referinţă, 2012-până în prezent. Acest fals uşor poate fi observat în tabelul inclus în Cererea prealabilă. A se vedea rândul „profit” şi cifrele indicate pentru 2012 şi 2013, descreştere faţă de anul anterior, an de an, 2012 faţă de 2011, 2013 faţă de 2012. Alţi indicatori economici au aceiaşi tendinţă, de descreştere. Iar profitul pentru 2014, o mică creştere, cel mai probabil are altă explicaţie: venituri din alte activităţi (poate activităţi financiare, poate comercializare de active, de exemplu), altele decât cele de bază (concluzie bazată pe trendul cifrei de afaceri şi volumul vânzărilor)”.

În cererea de chemare în judecată, administratoarea, Ala Sîrbu susţine că pe vremea aflării dânsei la conducerea întreprinderii, indicatorii financiari au fost pe plus.

You may also like

Comments are closed.

By