Un fost bancher dezvăluie cum BNM a favorizat scoaterea din ţară a miliardului de dolari depreciind leul

a

Cauza deprecierii leului a stă pe umerii politicii monetar-valutare a BNM, care a generat pierderea încrederii populaţiei în leul moldovenesc. Cert este că deprecierea leului va continua, susţine preşedintele Ligii Bancherilor, Dumitru Ursu, care fost şi viceguvernatorul BNM 

Ursu a declarat într-un interviu pentru newsmaker.md că e de părere că a avut loc o deformare a pieţei valutare a Republicii Moldova, sugerând că leul a fost depreciat artificial în condiţiile în care în piaţă a fost valută, iar anumite bănci (BEM, Banca Socială şi Unibank n.a) nu o vindeau aşteptând deprecierea leului.

„Nu este exclus că intervenţiile valutare ale BNM au fost făcute pentru susţinerea celor trei bănci intrate sub administrare specială. În ianuarie aceste bănci au avut câştiguri. De unde? BNM le-a dat lei şi valută pentru a putea lucra, în timp ce alte bănci riscau să-şi piardă clienţii din lipsa leilor şi valutei străine. Acest lucru a fost făcut intenţionat pentru a arăta rezultate financiare pozitive după introducerea administrării speciale a BNM la cale trei bănci”, a spus Ursu.

Fostul bancher e de părere BNM a creat profituri artificiale pentru aceste trei bănci după ce au fost furate de 13 miliarde de lei. „Banca centrală nu poate spune că nu a văzut cum din cele trei bănci a fost scos un miliard de dolari. Mai ales că o parte din bani au fost obţinuţi de la BNM din intervenţii, bani care ulterior au fost convertiţi în valută străină obţinută, la fel, din rezervele BNM”, a conchis Ursu.

You may also like

Comments are closed.

By