S-a închis robinetul banilor ieftini! Creditorii străini au redus cu aproape o treime finanţările pentru băncile din Moldova

a

Problema cu transparentizarea acţionarilor din sectorul bancar şi atacurile raider au redus dramatic finanţările creditorilor externi pentru instituţiile financiare. În anul 2014 împrumuturile externe pentru instituţiile financiare locale s-au redus cu aproape o treime.

La sfârşitul anului 2014 datoria externă a băncilor moldoveneşti faţă de creditorii străini a însumat 625,6 mil. dolari SUA cu 27% mai puţin comparativ cu anul precedent.

Economistul Ion Tornea de la IDIS Viitorul susţine că reducerea finanţărilor se datorează în  mare parte problemelor din sectorul bancar moldovenesc, care sunt de acum 4-5 ani. Problema a început la Victoriabank după preluarea frauduloasă a mai multor pachete de acţiuni, iar în rezultat BERD, care este unul dintre cei mai mari creditori ai Moldovei, şi-a suspendat finanţările. Ulterior a urmat Agroindbank şi Banca Socială.

„În prezent BERD acordă finanţări doar la două bănci, Mobiasbancă şi Procreditbank”, a spus Tornea.

El afirmă că nu vede o soluţionare grabnică în viitorul apropiat a problemelor din sectorul bancar din cauza lipsei voinţei politice.

Expertul economic, Sergiu Gaibu e de părere că partenerii externi ai Republicii Moldova şi-au redus finanţările pentru băncile locale ca urmare a gradului de risc destul mare, dar şi a credibilităţii sectorului bancar. „Acest lucru este şi un impediment şi pentru investitorii străini care vor să vină în ţară, care în primul rând se interesează de sectorul bancar, care este cel mai sensibil”.

Acum o săptămână directorul regional BERD, Francis Malige, care s-a aflat într-o vizită la Chişinău declara că BERD este îngrijorată de transparenţa acţionarilor şi guvernanţa din sectorul bancar moldovenesc, care împreună cu un sistem judiciar slab reduc investiţiile străine în Republica Moldova. „Situaţia actuală din sectorul bancar este rezultatul reducerii finanţărilor, iar BERD a redus finanţările la 10 mil euro în anul 2014 faţă de 40 mil. euro cât erau în 2010”.

You may also like

Comments are closed.

By