Noi oportunități pentru studenții și profesorii moldoveni. Universitățile europene își deschid larg ușile, datorită proiectelor Erasmus+

studenti
Programul Mobilitate din cadrul Erasmus+ este disponibil și în Moldova

Oficiul Național Erasmus+ (NEO) în Moldova anunță că începând cu anul 2015, Republica Moldova poate beneficia de proiecte de mobilitate în cadrul Programului Erasmus+ al Uniunii Europene.

Dacă până acum acțiunile de Mobilitate n-au fost accesibile pentru Moldova, din 2015 instituțiile de învățământ superior pot face parte din proiecte și sunt încurajate să identifice parteneriate de mobilitate pentru studenți și cadre didactice.

“Mobilitate” este una dintre cele trei acțiuni-cheie ale Programului Erasmus+ al UE pentru perioada 2014-2020. Acțiunea oferă oportunități de studii, de formare profesională, de câștigare a experienței de muncă sau de voluntariat în străinătate. Aceasta include proiectele Mobilitate de Credite (de scurtă și lungă durată, destinat studenților la toate ciclurile – Licență, Master, Doctorat și personalului universitar) și Programe Comune de Master (cu o durată de la 12 la 24 de luni).

Oficiul Național Erasmus+ în Moldova este reprezentanța oficială a Programului Erasmus+ al UE. NEO asistă instituțiile de învățământ superior interesate și/sau implicate în proiecte și informează publicul țintă despre posibilitățile oferite de programul Erasmus+. Oficiul are și misiunea de a monitoriza proiectele în derulare și de a difuza rezultatele celor desfășurate.

Erasmus+ este noul program al UE pentru Educație, Formare, Tineret și Sport preconizat pentru perioada 2014-2020. Programul, finanțat de Comisia Europeană, are drept scop creșterea competențelor și a șanselor de angajare, precum și modernizarea activităților ce țin de Educație, Formare, Tineret și Sport. Mai multe detalii găsiți la adresa http://ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/index_ro.htm.

 

You may also like

Comments are closed.

By