Motivul real al demiterii lui Gherman! PLDM a cedat postul comuniștilor

Voronin Filat

După eliberarea lui Artur Gherman din funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Piaţa Financiară, aceasta ar putea trece sub controlul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Cel puţin aceasta susţin sursele Realitatea.md din cadrul Alianţei pentru Moldova Europeană, care precizează că, deocamdată, nu este prea clar dacă şi funcţia eliberată de Emma Tăbârţă la Banca Naţională va fi preluată tot de comunişti.

Potrivit surselor Realitatea.md, controlul asupra CNPF a fost una din condiţiile fracţiunii PCRM pentru a susţine raportul prezentat în şedinţa secretă a Parlamentului, de marţi seara, de către comisia de acnhetă privind situaţia la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.

Mai mult, potrivit aceloraşi surse, comuniştii le-ar fi amintit deputaţilor din cadrul PLDM şi PD de „o datorie mai veche” privind controlul asupra unor instituţii de stat cum ar fi CEC, CCA sau Curtea de Conturi în schimbul votării Guvernului condus de Chiril Gaburici.

Deocamdată însă nu este prea clar dacă şi funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale, eliberată de Emma Tăbârţă, va fi ocupată tot de „un om al comuniştilor”.

Realitatea.md precizează că în cadrul unui interviu oferit pentru Bani.md, fostul preşedinte al CNPF Artur Gherman a recunoscut că se aştepta la o asenea decizie întrucât „mai ales după ultimele alegeri parlamentare, au fost mai multe zvonuri precum că se împart portofoliile”. În acest context, Gherman, fiind membru al PLDM, şi-ar fi exprimat disponibilitatea de a ceda funcţia.

„Toţi ştiu, mă cunosc, că nu mă ţin cu dinţii de fotolii şi am spus că dacă se ajunge la o înţelegere politică între partide că acest post trebuie să fie cedat, eu am spus că sunt gata, dar să fie făcut într-un mod corect, decent, cu un oarecare respect”, a mai spus Gherman, pentru Bani.md.

sursa: realitatea.md

You may also like

Comments are closed.

By