Ministrul PLDM al Sănătății are boală pe ziariști

mircea buga

Ministrul Sănătății, Mircea Buga, pare a fi supărat pe presă, astfel încât, recent, s-a declarat deranjat de prezența jurnaliștilor la o reuniune pe care a avut-o cu medicii din Ungheni. Buga a refuzat să le vorbească medicilor până când sala nu a fost părăsită de jurnaliști, informează Puterea.info.

„Ce aș putea să vă spun? V-aș spune mai multe, dar mă încurcă presa”, a declarat tranșant ministrul, după care a rugat reprezentanții presei să părăsească sala.

Mircea Buga nu a mai scos nici un cuvânt până nu a văzut că jurnaliștii au plecat. Înainte de asta însă i-a anunțat că va fi dispus să dea declarații de presă după eveniment. Este de notat că jurnaliștii din Ungheni l-au așteptat o oră pe Mircea Buga, deoarece acesta întârziase la reuniune cu o oră, scrie „Expresul” din Ungheni.

Sursa citată menționează că ministrul Buga a avut o alocuțiune de circa 3,30 de minute, timp în care s-ar fi arătat satisfăcut de activitatea cadrelor medicale din raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași, Fălești și Strășeni, care țin de Agenția Teritorială Vest a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Jurnaliștii locali au rămas uimiți de gestul lui Mircea Buga, care pare a fi contaminat de „virusul” secretomaniei, pentru că, din câte au aflat ulterior, în cadrul discuțiilor cu medicii, ministrul a abordat subiecte ce țin activitatea unor instituții medicale publice în anul 2015.

sursa: puterea.info / foto: mednews.md

You may also like

Comments are closed.

By