Filat s-a speriat de Leancă! Iată cum încearcă sa scape de coșmarul destrămarii PLDM

filat-leanca

Disperarea lui Vlad Filat nu mai are margini. Acesta calcă chiar și pe propiile cuvinte atunci când vine vorba de distrugerea proiectului Leancă, proiect care îi pune în pericol viitorul, dar și integritatea partidului.

Site-ul apropiat de familia Caravita, portavoce a PLDM, anunță că alegerile locale ar putea avut loc în luna iunie. Deși site-ul în cauză anunță că au existat voci în Parlament care au vrut alegeri în toamnă, ca să nu-i strice și mai mult imaginea șifonată a șefului, uită să spună că „aceste voci” îi aparțineau lui Vlad Filat și tot El este acum acela care împinge coaliția PLDM, PCRM și PD să adopte data alegerilor pe 14 iunie.

Iată ce spunea Filat la începutul lunii martie, atunci când explica de ce alegerile trebuiesc amânate pentru luna Octombrie și se bătea cu pumnul în piept că se va reuși până atunci implementarea reformei teritorial-administrative, deși era clar ca ”bună ziua” că acest lucru e imposibil: „Dacă e să vorbim despre alegerile locale, conform prevederilor, acestea pot avea loc în intervalul 3 iunie – 25 octombrie.”

Nu e nimic ilegal în stabilirea datei pe 14 iunie, mai ales că și opoziția vrea ca data alegerilor să fie plasată în limitele prevăzute de lege. Atât Dodon cât și Ghimpu s-au expus la această temă în repetate rânduri, declarând că alegerile trebuie să aibă loc în vară și nu în toamnă cum vroia Filat. Problema e alta – motivul real al schimbării de macaz a lui Filat.

La mijloc este proiectul politic a lui Iurie Leancă. Pentru a-și salva partidul-srl de la pieire sigură, Vlad Filat întreprinde orice ca să nu admită PPEM-ul lui Leancă în alegeri, or în cazul alegerilor din 14 iunie, acesta nu are șanse să fie înregistrat de Ministerul Justiției până la data limită de înregistrare a candidaților electorali.

Planul lui Filat este evident, or în susținerea lui vin și acțiunile disperate ale PLDM de a înregistra denumirile PPE, PPEM la AGEPI. Motivul fiind același – neadmiterea înregistrării partidului lui Leancă.

Astfel, tabloul clinic a lui Filat devine tot mai clar. Boala care îl macină și nu-i dă pace să trăiască este Leancă și pericolul iminent pe care îl reprezintă acesta pentru viitorul PLDM. Atât de tare îl deranjează fostul său „prieten și coleg” încât e gata să-și calce în picioare propriile cuvinte și să renunțe la ideile promovate cu numai două săptămâni în urmă, chiar dacă nici el nu este gata de locale (anume asta și nu reforma, este motivul principal pentru care încerca să amâne cât mai mult data alegerilor).

Filat însă va avea cel mai probabil doar de pierdut în urma acestei schimbări de macaz, asta pentru că Leancă, chiar dacă nu va fi înregistrat, are posibilitatea să adere și să preia un partid mic cu care va participa la alegeri. Iar Filat, credibilitatea căruia se apropie tot mai mult de zero absolut, mai ales după alianța de tip roșchist cu Voronin, nu va fi mai pregătit pentru locale decât cu două săptămâni în urmă, când ne convingea de faptul că alegerile trebuiesc amânate pentru toamnă.

Vorba rusului: Сам ни гам и другим не дам

Gabriel Călin,

pentru Moldova24

You may also like

Comments are closed.

By