Filat o scaldă în cazul hoţiilor de la BEM: Cei care m-au atacat vor răspunde în instanţă

a

Vlad Filat, liderul PLDM a declarat că cei care l-au atacat şi i-au adus acuzaţii nefondate vizavi de furturile de miliarde de la Banca de Economii, vor răspunde în instanţa de judecată.

„Eu am venit fără ca sa fiu invitat la comisie. Prea multe insinuări şi minciuni, enunţate la adresa numelui meu. Voi contribui prin tot ce ştiu ca situaţia din sistemul bancar sa fie clară pentru toată lumea şi să avem un sistem financiar-bancar stabil în Republica Moldova. Un deputat are dreptul să nu participe la astfel de şedinţe”, a precizat Filat după audierile comisiei speciale de anchetă privind situaţia de pe piaţa valutară.

Liderul PLDM a spus că i-a acţionat în judecată pe cei care au spus minciuni şi au încercat să manipuleze opinia publică. „Perioada în care am tolerat a trecut, iar cei care atacă persoana mea prin minciuni vor trebui să răspundă în instanţa de judecata”.

Deşi a fost întrebat cine sunt persoanele, pe care le-a acţionat în judecată, Filat a evitat să dea nume.

În luna septembrie 2014 Ioniţă a făcut publică prima schemă de furt a banilor din BEM prin intermediul acordării de credite compromise. Atunci a prezentat documente confirmative pentru suma de peste 500 milioane lei, însă estima că prin intermediul acelei scheme s-au furat până la 3 miliarde lei. Beneficiar al creditelor fiind nimeni alta decât Caravita, firma nepotului Vladimir Rusu al liderului PLDM, Vlad Filat.

Însă, ulterior s-a dovedit că prima schemă de furt a fost mai degrabă un antrenament, pe lângă a doua schemă, pe care am descris-o la 29 ianuarie curent pentru portalul moldova24. Prin intermediul creditelor interbancare BEM-Banca Socială, gajuri și plasări de bani peste hotarele țării, din BEM au fost sustrase cel puțin 11 miliarde lei.

La sfârşitul anului 2014 BNM a instituit administrare specială la BEM, Banca Socială şi Unibank ca urmare a tranzacţiilor suspecte din cele trei bănci, iar în februarie curent, compania americană Kroll a venit în Republica Moldova să investigheze fraudele de la cele trei bănci.

 

You may also like

Comments are closed.

By