Doi cetățeni din Congo, dați jos din autocarul Chişinău-Bucureşti

congo

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni au întrerupt călătoria la doi cetățeni congolezi, care au prezentat la control pașapoarte franceze străine. Persoanele de 26 și 27 de ani, identificați ca cetățeni ai Republicii Congo, au fost depistați în fluxul de pasageri al rutei internaţionale Chişinău-Bucureşti.

Astfel, în timpul desfășurării controlului documentelor de călătorie a patru cetățeni francezi, atenţia inspectorului de frontieră a fost atrasă de însemnările aplicate în paşapoartele a doi dintre aceștia, lipsa ştampilei de intrare în țară şi fotografiile care semnalau diferențe cu aspectul fizic ale persoanelor ce au prezentat actele. Urmare a cercetărilor amănunţite, polițiștii de frontieră au stabilit că pașapoartele aparţin altor persoane decât celor aflate în punctul de trecere. Mai mult, în cadrul verificării persoanelor, s-au depistat şi actele originale, pașapoarte și cărți de identitate, eliberate de autoritățile Republicii Congo.
Tinerii au declarat că acum o săptămână au sosit în R.Moldova, ulterior, prin intermediul unei cunoștințe au făcut rost de paşapoarte franceze, și în baza acestora, urmau să ajungă în una din țările UE.

You may also like

Comments are closed.

By