DNA a descins la domiciliul lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Moldovei, Petru Lucinschi, cercetat pentru corupţie

a

Procurorii DNA au făcut percheziţii, luni seară, la domiciliul lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, acuzat de trafic de influenţă şi şantaj, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Sergiu Lucinschi este cercetat într-un dosar în care este suspectat de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2014 – martie 2015, potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Anchetatorii arată că efectuează cercetări vizându-l pe omul de afaceri şi au făcut, luni, o percheziţie domiciliară în judeţul Ilfov în dosarul acestuia.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, este implicat într-o cauză de  trafic de influenţă şi şantaj instrumentată de procurorii DNA.

El este acuzat că ar fi pretins suma de 4 milioane de euro în perioada decembrie 2014 – martie 2015. 

Anchetatorii au făcut percheziţii la domiciliul acestuia din Voluntari, judeţul Ilfov, au mai spus sursele citate.

You may also like

Comments are closed.

By