Demisie iminentă la BNM şi CNPF! Tăbârţă şi Gherman vor fi zburaţi din funcţie

a

Viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Emma Tăbîrță și președintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Artur Gherman vor fi demiși, a anunţat aseară președintele PLDM, Vlad Filat, după ședința secretă a Parlamentului.

„La etapa actuală s-a luat o decizie, urmează să vedem ce se întâmplă pe viitor. S-a mers la această etapă pe persoanele care au avut în administrare directă acest domeniu” a declarat liderul PLDM, Vlad Filat.

Filat a mai spus si că Parlamentul a mai decis si desecretizarea deciziei guvernului trecut privind acordarea garanţiilor de stat pentru Banca de Economii şi că va fi creata o noua comisie care va monitoriza pe viitor în permanenţă sistemul bancar.

De asemenea, Parlamentul a decis prelungirea moratoriului cu 9 luni instituit de Banca Națională a Moldovei la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Parlamentul i-a dat 30 zile Guvernului lui Gaburici pentru a analiza situaţia din sistemul bancar si a lua masurile cuvenite pentru sancţionarea celor care au săvârşit ilegalităţi.

Liderul PD a declarat că după auditul companiei Kroll, va fi organizat un concurs internaţional pentru a se desemna o companie care va investiga întreaga situaţie a sistemului bancar moldovenesc in baza raportului companiei Kroll.

You may also like

Comments are closed.

By