Chirtoacă: Ca şi prostituţia afacerea cu terenurile la primărie este foarte veche şi răspândită

a

Edilul capitalei, Dorin Chirtoacă s-a arătat nemulţumit în şedinţa de astăzi a primăriei că Chişinăul a pierdut zeci de hectare de teren prin decizii ilegale al instanţelor de judecată.

„Ca şi prostituţia, afacerea cu terenurile din Chişinău este foarte veche şi răspândită. Este adevărat că şi instituţiile statului nu se implică în soluţionarea problemei”, a precizat Chirtoacă.

Edilul capitalei a spus că reprezentanţii direcţiei juridice vor trebui să explice fiecare caz în parte de ce au fost pierdute terenurile, dacă Primăria a participat la procesele de judecată şi câte terenuri au fost recuperate.

În ultimii trei ani, zeci de terenuri situate în zonele centrale ale Capitalei au ajuns, prin anumite scheme dubioase, în mâini private.

Reprezentanţi ai primăriei şi membri ai Consiliului Municipal se învinuiesc reciproc sau dau vina pe legislaţia imperfectă şi pe judecători, care s-ar „substitui ilegal administraţiei publice locale”.  Problemele sunt cu barbă, schemele sunt cunoscute de ani buni, iar pierderile de pe urma înstrăinării ilegale a patrimoniului public sunt de miliarde, spun unii experţi. Cu toate acestea, nicio structură de stat nu a făcut până acum propuneri de modificare a legislaţiei pentru a stopa fraudarea patrimoniului public.

 

You may also like

Comments are closed.

By