BOMBĂ în Parlament! Poliția caută autorul alertei

Parlament

O persoană necunoscută a sunat la poliție și a anunțat că în clădirea Parlamentului de la Chișinău a fost plasată o bombă. La fața locului, s-a deplasat o echipă pentru a verifica informația. Potrivit șefului Serviciului de presă al Direcției poliție a municipiului Chișinău, Adrian Jovmir, apelul telefonic ar fi fost efectuat de un minor.

”Este vorba de glasul unul copil minor, gen masculin. Sunt antrenate toate forțele. Probele și circumstanțele se stabilesc. S-au mobilizat toate serviciile speciale, vor fi evacuate toate persoanele, toate încăperile vor fi verificate”, a declarat Jovmir pentru Publika TV.

În urma verificărilor, s-a dovedit a fi o alarmă falsă. Acum, poliția este în căutarea făptașului.

Conform Codului Penal, persoanele vinovate riscă amendă până la zece mii de lei sau închisoare de până la 2 ani.

You may also like

Comments are closed.

By