Astăzi, 20 martie, vom avea parte de trei evenimente RARE

maxresdefault3_70838800

Astăzi, 20 martie, avem parte de trei evenimente rare. Astfel, astăzi au loc o eclipsă de Soare, o super-Lună şi echinocţiul de primăvară.

Super-Luna – sau luna la perigeu – este un fenomen care apare atunci când Luna plină (sau Luna nouă) ajunge pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi apare mult mai mare decât în celelalte nopţi. În general, se produc între trei şi şase super-Luni pe an. În 2015, vor fi şase super-Luni, iar două dintre acestea au avut loc deja. Fenomenul va fi vizibil din nou în august, septembrie şi octombrie.
Echinocţiul marchează acel moment din fiecare an când ziua şi noaptea au durate egale, la jumătatea intervalului dintre ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai lungă dintr-un an. Momentul echinocţiului este marcat primăvara şi toamna.Deşi eclipsa solară de vineri – care va fi una parţială – nu va fi influenţată de celelalte două momente astronomice, specialiştii în domeniu spun că se întâmplă destul de rar ca ele să se producă în aceeaşi zi.Cele trei fenomene – echinocţiul, super-Luna şi eclipsa solară – se vor produce din nou în aceeaşi zi, în acest secol, în anii 2053 şi 2072, scrie Mediafax conform Ştiri pe Surse.

Eclipsa parţială de Soare de vineri va începe în jurul orei 10.40, va avea maxima în jurul orei 11.56 şi se va încheia la 13.05, cu o durată medie de două ore şi 20 de minute. Acoperirea Soarelui de către Lună va varia în funcţie de locul observaţiei. Procentul de acoperire a Soarelui va fi situat între 40 şi 55%.

Animatia de mai jos, realizată de site-ul astro-info.ro ne arată cum va fi eclipsat soarele astăzi:

Animatia eclipsei de soare din 20 martie 2015 - Sursa: Astro-Foto.ro

Urmărește LIVE fenomenul:

You may also like

Comments are closed.

By