Ștanski își cere scuze de la Tapiola

a

Șefa diplomației de la Tiraspol, Nina Șatnaski și-a cerut scuze publice de la șeful Delegației UE, Pirkka Tapiola, care nu a putut intra, ieri, pe teritoriul din stânga Nistrului.

“Este vorba de o eroare tehnică, care i-a fost comunicată ulterior oficialului european. Noi ne cerem scuze pentru inconveniențele apărute. Toate acestea au fost discutate cu Pirkka Tapiola”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Tiraspol.

În același comunicat se mai spune că Transnistria reafirmă angajamentul de a respecta dispozițiile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 18 aprilie 1961.

Ieri, agenţi ai poliţiei de frontieră transnistrene au interzis trecerea ambasadorului Uniunii Europene, Pirkka Tapiola, spre localitatea Molovata Nouă.

Pirkka Tapiola urma să participe la inaugurarea Oficiului Medicilor de Familie din Molovata Nouă, un centru modernizat cu fonduri europene.

You may also like

Comments are closed.

By