Sentinţă de ochii lumii în cazul Pădurea Domnească. Fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare

a

Fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, învinuit de vînat ilegal şi lipsirea de viaţă din imprudenţă a lui Sorin Paciu în timpul partidei de vînătoare din Pădurea Domnească a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani şi amendă în mărime de 6 mii lei, anunță Procuratura Generală.

Sentinţa a fost pronunţată în seara zilei de ieri, de Judecătoria Făleşti, care i-a achitat pe ceilalţi trei inculpaţi în acest dosar din lipsa faptei sau elementelor infracţiunii în acţiunile acestora. Este vorba despre fostul director al Agenţiei Moldsilva, directorul, precum şi inginerul de pază şi protecţie ai Rezervaţiei Naturale „Pădurea Domnească”, în acţiunile cărora procurorii au reţinut comiterea mai multor infracţiuni prevăzute de Codul penal, printre care: vînatul ilegal, fals în acte publice, abuz de serviciu etc.

Procurorii au solicitat aplicarea pedepsei reale cu închisoarea pentru toți inculpații. După analiza sentinței redactate, Procuratura va analiza motivele și legalitatea acesteia, urmînd a fi decisă contestarea în ordine de apel.

You may also like

Comments are closed.

By