Șah Mat. Dodon anunță moartea comuniștilor și cine va susține guvernul Leancă

a

Liderul socialiștilor, Igor Dodon crede că Leancă are şanse puţine pentru a fi ales în funcţia de prim-ministru la prima încercare.

“Dacă Leancă va fi propus pentru a doua încercare, va fi desemnat de către preşedintele ţării, şansele vor creşte, pentru că cred că comuniştii vor vota şi cu dracul, şi cu diavolul pentru a evita alegerile parlamentare anticipate, care vor fi moartea politică a acestui partid”, a declarat Dodon, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Socialistul spune că Guvernul care va fi ales va fi unul impotent. Guvernul Leancă şi domnul Leancă seamănă cu chirurgul care a ucis pe masa de operaţie o sută de pacienţi şi acum încearcă să demonstreze că al o sută unulea va fi salvat. Nicio şansă. “Nu are nici capacităţi, nu are nici echipă profesionistă şi nu-i va reuşi. Acest lucru este evident, deoarece pe timpul acestui guvern a fost furat un miliard de dolari. Pe timpul acestui guvern a fost cedat în condiţii netransparente pachetul de control din BEM, a fost cedat Aeroportul, au crescut preţurile, tarifele. De aceea, eu nu văd care ar fi sensul să-i mai dăm încă o şansă să mai ucidă încă un pacient, dacă vorbim metaforic”.

Joi, Parlamentul urmează să decidă pro sau contra guvernului Leancă. Dacă din prima încercare, guvernul nu este ales, urmează a doua, iar după 2 tentative eșuate, șeful statului dizolvă Parlamentul și anunță alegeri anticipate.

You may also like

Comments are closed.

By