Primăria se așteaptă la majorarea cererilor privind compensațiile pentru căldură

a

Primăria municipiului Chişinău informează că până la ora actuală au fost înregistrate 29138 de solicitări privind acordarea compensaţiilor la plata agentului termic pentru sezonul de termoficare 2014 – 2015. Numărul cererilor ar putea creşte, în condiţiile în care cetăţenii cu venituri mici mai pot depune solicitări pentru compensaţii până la încheierea sezonului de încălzire.

În proiectul bugetului municipal Chişinău pentru anul 2015, pentru plata compensaţiilor la încălzire au fost prevăzute 69,2 milioane lei.

De menţionat că în sezonul precedent de încălzire, 2013 – 2014, de compensaţii la plata încălzirii au beneficiat 30916 familii. În acest scop din bugetul municipal au fost alocaţi 55 milioane 856 mii lei.

Amintim că de compensaţii la plata agentului termic pot beneficia cetăţenii municipiului, inclusiv pensionarii, ale căror venituri lunare pe membru de familie nu depăşeşte suma de 2500 lei. Acestora li se achită 40 la sută din costul facturii în cazul încălzirii centralizate, sau câte 450 lei pentru achitarea facturii pentru gaze şi pentru procurarea de lemne şi cărbune.

You may also like

Comments are closed.

By