Pregătiți buzunarele! Curentul și gazul se vor scumpi cu 45%, iar energia termică cu 33%

a

Experții IDIS Viitorul anticipează un an dificil pentru economia Republicii Moldova. Prognozele pentru anul 2015 nu sunt optimiste și reprezintă premise îngrijorătoare pentru o recesiune economică a țării.

Experții prognozează o descreștere agricolă, care va influența, la rândul său, sectorul industriei; o criză a pieței muncii și sporirea șomajului cu cel puțin 5%; o inflație de două cifre, ajungând la 19,5%, în cel mai optimist caz; un deficit bugetar în mărime de 5,5% din PIB; un impact negativ al pieței valutare, cu o medie de 20,7 lei pentru un dolar. Toate acestea vor afecta puterea de consum a populației și creșterea tarifelor cu cel puțin 45% la energia electrică și gaze naturale și 33% pentru energia termică.

Distribuitorul de energie Gas Natural Fenosa a depus deja la ANRE o cerere de revizuire a tarifului la energia electrică pentru consumatorii finali. Motivul invocat este deprecierea cu 50% a leului față de dolarul american. Ultima dată tariful la energia electrică a crescut în primăvara anului 2012. Moldovagaz, de asemenea nu a exclus majorarea tarifului la gaz, motivul fiind același – deprecierea leului.

Crizele regionale, precum și fenomenele negative gestionate neadecvat la finele anului 2014 și începutul anului 2015, vor lăsa o amprentă negativă asupra tuturor componentelor PIB, astfel trendul pozitiv al creșterii economice se va inversa. În anul 2015, prognozăm o diminuare a PIB-ului cu 4%.

În ceea ce privește comerțul, în 2014, România, datorită majorării exporturilor și importurilor, pentru prima oară a ocupat prima poziție în topul principalilor parteneri comerciali ai R. Moldova. Pentru anul 2015, estimăm reducerea exporturilor și importurilor cu 5% și, respectiv, 3 la sută față de anul 2014. Cota exporturilor în UE, în totalul exporturilor, va înregistra în continuare creștere. Diversificarea exporturilor va căpăta un trend mai ascendent, realizându-se nu numai pe direcțiile geografice Vest și Est.

You may also like

Comments are closed.

By