Peste 35 mii de locuitori din Bălți au rămas fără apă la robinete

apeduct

Peste 35 mii de locuitori din mun. Bălți au rămas fără apă la robinete după ce apeductul subteran Soroca – Bălți s-a spart. Angajații Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale au acordat asistență pe parcursul zilei de ieri pentru înlăturarea defecțiunilor.

Din cauza scurgerii apei din apeduct, în satul Alexandrovca din raionul Floreșt au fost inundate 2 beciuri și a fost deteriorat 0,4 km de drum local. Salvatorii au efectuat lucrări de pompare a apei din gospodăriile afectate și au acordat asistență necesară echipelor care efectuează reparația apeductului. Pentru înlăturarea consecințelor au fost antrenate 4 autospeciale de intervenție, la repararea conductei au fost implicați 27 muncitori cu 7 autospeciale din cadrul S.A. ” Apă Canal”. La fața locului a fost întrunită Comisia pentru situații excepționale raională, pentru stabilirea consecințelor și prejudiciului material provocat. Lucrările de restabilirea a conductei vor continua și astăzi.

You may also like

Comments are closed.

By