Moldova și-a deschis Consulat la Manisa și Izmir (Turcia)

Izmir_coast

Republica Moldova și-a deschis Consulat Onorific la Manisa și Izmir, din Turcia. Inaugurarea sediului Consulatului a avut loc pe 23 februarie 2015, în cadrul unei ceremonii solemne. Consul onorific a fost numit Murat Genc.

La eveniment a fost prezent Secretarul General al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Mihai Căpățînă, și Ambasadorul Republicii Moldova în Turcia, Igor Bolboceanu, reprezentanți ai autorităților locale și centrale – guvernatorul provinciei Manisa și reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe al Turciei în provincia Izmir, oameni de afaceri, reprezentanți ai instituțiilor de cultură și de învățământ, ai misiunilor diplomatice și consuli onorifici ai altor state.

În cadrul vizitei, Mihai Căpățînă, a avut întrevederi cu guvernatorii provinciilor Manisa și Izmir, precum și cu președintele Camerei de Comerț din Izmir, în cadrul cărora au abordat subiecte ce țin de consolidarea colaborării bilaterale, în special dezvoltarea contactelor economice.

Date de contact ale Consulatului Onorific al Republicii Moldova la Manisa și Izmir:

Adresa: Akgün Mahallesi, Izmir-Bursa Sürat Yolu 51/A, Manisa.

Tel/Fax: 0236 232 45 65

e-mail:  honorarkonsulmd@gmail.com

You may also like

Comments are closed.

By