La BNM se trăiește pe picior mare. Șefii băncii centrale au credite preferențiale de milioane și case luxoase

IMG_1714

La BNM se trăieşte pe picior mare. Averile şefilor de la Banca Naţională au crescut ca pe drojdii. Aceștia sunt beneficiari a creditelor preferențiale de sute de milioane și proprietari de imobile de lux.

Ziarul de Gardă scrie că guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu cu un salariu de 75 mii lei/lunar, locuiește într-o casă la marginea Chișinăului pusă în gaj în 2010, pentru un credit preferențial cu o dobândă infimă de 0,5%, luat direct de la BNM. De astfel de credite au beneficiat, în ultimii doi ani, ce l puțin doi conducători ai BNM. Este vorba de viceguvernatorul Marin Moloșag și Emma Tăbârță.

Drăguțanu a declarat pentru anul 2013 un venit de aproape 900 mii de lei. Imobilul în care locuiește șeful băncii centrale împreună cu soția sa, Otilia și cei doi copii are o suprafață declarată de 116 m.p și este amplasat pe o suprafață de 600 m.p. terenul a intrat în posesia soților Drăguțnau în urma unui contract de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață. în 2008 terenul și imobilul sunt puse în gaj a Victoriabank pentru un credit de 705 mii de lei. Trei ani mai târziu, februarie 2011, după ce Drăguțanu devine guvernator, casa și terenul devin iarăși obiectul unui contract de ipotecă pentru un credit de 840 mii de lei, Doar că de această dată creditul a fost acordat chiar de BNM. Creditul urmează a fi rambursat până în 2016, iar cel mai interesant este ca rata la care a fost contractat este de 0,5%, de peste 12 ori mai mică față de dobânda aplicată în piață.

Pentru un asemenea împrumut muritorii de rând ar trebui să achite suplimentar circa 600 mii de lei, în timp ce guvernatorul BNM achită suplimentar 20 mii de lei.

Soția lui Drăguțanu este beneficiar unui credit de 330 mii de lei pentru procurarea unui automobil Volkswagen Tiguan, împrumutul a fost contractat de la o instituție financiară la o dobândă de 10,99%. Otilia Drăguțanu este fondatoarea a 5 SRL-uri cu afaceri în mai multe domenii, iar cel mai prosper este Anodilia, deținătoarea brandurilor Berlizzo Group, care are în gestiune Berlizzo Translation  și Berlizzo Events și Comunication Boutique.

Emma Tăbârță, care deține funcția de viceguvernator din 2008 a obținut și ea ca și Drăguțanu, în 2010, un credit preferențial de 2 mil. de lei cu o dobândă de 0,5%. Termenul de scadență este 2025, iar în gaj viceguvernatorul și-a pus în gaj apartamentul din centrul Chișinăului 123,7 m.p. Tăbârță mai are pe numele său un credit de 16500 de euro cu o dobândă de 12,5%, contractat în 2010 și altul de 400 mii de lei, luat în 2012 cu o dobândă de 6%. Pe lângă apartamentul din Chișinău, Emma Tăbârță mai deține o casă din comuna Stăuceni, evaluată la 1 mil. de lei, prețul de piață este însă mult mai mare. Casa a fost achiziționată în 2010 după ce pe ea fusese pusă sechestru, imobilul fiind construit de o altă persoană dintr-un împrumut de la Comerțbank.

Soțul viceguvernatorului, Ion Echim, fostul vicepreședinte al Agenției pentru Protecția Consumatorului are două credite de 76 mii de euro – 2013 și altul de 600 mii de lei contractat, la fel, în 2013. Împrumutul a fost luat fără dobândă. Ion Echim după ce a plecat de la Agenția Concurenței și-a fondat  un SRL. Este vorba de Sungrain Group, specializată în agricultură (cultura plantelor cerealiere și a legumelor).

Un alt viceguvernator, Marin Moloșag la fel ca și ceilalți doi colegi a contractat un credit preferențial de 1,93 mil. de lei. Banii au fost luați în 2010 și urmează a fi returnați în 2025. După contractarea împrumutului, Moloșag împreună cu soția și-au deschis în 2011-2012 mai multe conturi bancare unde la începutul lui 2014 dețineau 800 mii de lei.

Aureliu Cincilei și Ion Sturzu, cei mai noi viceguvernatori nu o duc mai rău față de colegii lor. Cincilei, până la numirea la BNM deținea funcția de președinte la Eurocreditbank și a avut în 2012 un venit de 1,5 mil. de lei, iar în 2013 și 2014 deținea 600 mii de lei în conturi bancare. Cincilei are în proprietate 3 terenuri și două apartamente. Este căsătorit cu Ruxanda Glavan, noua ministră a Muncii și Protecției Sociale, cea care controlează compania Glavirlux, sepcializată în comercializarea și distribuția produselor farmaceutice. În ultimii doi ani SRL-ul a câștigat peste 70 de licitații la nivel de țară în valoare de 10 mil. de lei.

Ion Sturzu a ajuns la BNM de la Curtea de Conturi. El deține un apartament în capitală de 82 m.p. în 2013 a avut încasări de la CC și BNM de peste 300 mii de lei, iar soția angajată la Victoriabank a încasat 80 mii de lei. Sturzu avea, în martie 2014, aproape 200 mii de lei în conturi.

NOTĂ

Articolul 71 din Legea Instituțiilor financiare la BNM interzice instituției să acorde asistență financiară fie în forma unui împrumut direct sau indirect. Totuși prin derogare BNM poate să acorde credite oricărui salariat al său în baza regulamentului aprobat de Consiliul de Administrație. ZDG a contactat reprezentanții BNM pentru a intra în posesia regulamentului, dar că oficialii băncii centrale le-au spus că regulamentul poate fi consultat doar de angajații băncii.

You may also like

Comments are closed.

By