Lucruri stranii se întâmplă la BEM, Banca Socială și Unibank. Cele trei bănci continuă să acorde credite, deși BNM a instituit administrare specială la sfârșitul anului trecut.
Astfel, Banca de Economii, a acordat credite în luna ianuarie de 1,413 miliarde de lei cu 5% mai mult față de luna decembrie din 2014 asta în condițiile în care instituția financiară de rând cu Banca Socială și Unibank au intrat sub administrarea specială a Băncii Naționale a Moldovei ca urmare a tranzacțiilor suspecte, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.
Cel mai curios lucru este că pe fundalul turbulențelor de pe piața valutară împrumuturile în valută străină au sporit cu 7%, la echivalentul a 1 miliard de lei în timp ce creditele în lei moldovenești s-au comprimat cu 3 mil. de lei, la 409,4 mil. de lei.
În ceea ce privește Banca Socială și Unibank, soldul total al creditelor a sporit cu 51 mil. de lei, la 2 miliarde de lei, și respectiv cu 6%, la Unibank – 982 mil. de lei.
Săptămâna trecută, datele BNM arătau că cele trei bănci au avut cel mai mare câștig din diferențele de curs. Astfel, Banca de Economii a adunat din diferențele de curs aproape jumătate de miliard de lei, Banca Socială – 87,6 mil. de lei, iar Unibank 17,6 mil. lei. Cumulativ, cele trei instituții financiare au obținut 86% din totalul de 646 mil. de lei pe sistemul bancar.
La Banca de Economii situația rămâne dificilă în condițiile în care în prima lună a anului curent aceasta a înregistrat pierderi de 3,1 mil. lei. Surpriza a apărut la Unibank care a totalizat pierderi de 5,1 mil. lei față de profitul de 5,7 mil. lei în ianuarie 2013. Banca Socială a raportat un profit de 2 mil. lei,
Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, controlate de milionarul Ilan Shor au intrat sub administrarea specială a Băncii Naționale a Moldovei la sfârșitul anului trecut ca urmare a tranzacțiilor suspecte, care vizează acordarea creditelor neperformante. Recent, guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu declara că în luna noiembrie anul trecut cele trei bănci au trucat bilanțurile contabile, indicând o creștere spectaculoasă a activelor pe sistemul bancar.
Comments are closed.